Programul Rabla Plus și cea mai ieftină mașină electrică de pe piață la Mega Auto- ŠKODA Iași

Viitorul este, fără doar şi poate, electric! Doar cei care rămân mereu în mişcare pot da formă viitorului. Mega Auto – ŠKODA Iași, dealerul cu o tradiție de peste 17 ani  în industria auto, le pune la dispoziție clienților săi o gamă de autoturisme prietenoase cu mediul înconjurător, la prețuri extrem de atractive.

Lumea este într-o continuă schimbare, de aceea, este important să ne adaptăm și să alegem tehnologii ale viitorului ce sunt sustenabile, blânde cu mediul înconjurător și, bineînțeles, avantajoase la preț. Automobilele electrice ŠKODA dispun de cea mai modernă tehnologie pentru bateriile litiu-ion, cu densitate energetică ridicată, dezvoltate cu accent prioritar pe siguranţă. În ceea ce privește sistemul de management al bateriilor, acestea asigură performanţe optime pentru mii de cicluri de încărcare.  Bateriile autovehiculelor plug-in hibrid au nevoie de la fel de puţin spaţiu ca rezervorul de combustibil al autovehiculelor cu motor cu ardere. Astfel, aceste modele oferă la fel de mult spaţiu de transport ca maşinile cu motor cu ardere. Iar pentru automobilele pur electrice, veştile sunt chiar şi mai bune: la modelele ŠKODA de acest tip, bateria este parte integrantă a şasiului, astfel că putem transforma compartimentul de sub capota din faţă a maşinii într-un al doilea portbagaj, suplimentar faţă de cel din spate.

Prin intermediul programului Rabla Plus, puteți beneficia de oferte extrem de generoase pentru următoarele modele: ŠKODA CITIGOe iV, fiind cotată drept cea mai ieftină mașină electrică din România, ŠKODA SUPERB iV, primul model plug-in hibrid de la ŠKODA și, nu în ultimul rând, ŠKODA OCTAVIA iV plug-in hibrid, model ce urmează a fi lansat.

ŠKODA CITIGOe iV este prima mașină electrică de serie cu o autonomie de până la 260 de km ce vă poate menține în jurul orașului toată ziua. Surprinzător este faptul că în urma unui test de autonomie al noului model, s-a obținut un record de 293 de km. Dimensiunile sale compacte ascund un interior surprinzător de generos cu sisteme de siguranță și conectivitate de top. Mașina impresionează cu designul său elegant și suprafețele sale modelate curat, liniile desenate cu precizie, contururile clare și ferestrele laterale ample.

ŠKODA SUPERB iV ascunde un motor plug-in hibrid avansat care combină avantajele unei mașini electrice și a unei mașini convenționale pentru o acțiune ecologică, dar dinamică. Pentru a ajunge la muncă în deplină liniște și confort, puteți folosi motorul electric cu o autonomie verificată de până la 62 de km. Pentru călătoriile mai lungi sau vacanțele de familie, vă puteți baza pe motorul pe benzină cu o capacitate de 1.4 l și range de până la 930 km.

ŠKODA OCTAVIA iV este cel de-al doilea model ŠKODA disponibil în varianta plug-in hibrid. Cu un motor electric ce oferă o autonomie de până la 55 de km și un motor pe benzină cu o capacitate de 1.4 l, noua ŠKODA OCTAVIA iV plug-in hibrid reprezintă combinația ideală între un design atractic, spațiu de depozitare ideal și condus ecologic.

În viitorul apropiat, ŠKODA va lansa și primul SUV 100% electric, ENYAQ, ce va fi echipat atât la interior, cât și la exterior cu tehnologii inovative spectaculoase. Datorită bateriilor litiu-ion performante şi a funcţiei de recuperare optimă a energiei, SUV-ul reuşeşte o autonomie de 500 kilometri.

Pentru cei care optează pentru o mașină 100% electrică sau Plug-in hibrid, Programul Rabla Plus oferă două tipuri de tichete:

  • un eco-tichet de 20.000 de leipentru achiziția unui autoturism nou Plug-in hibrid cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50g/km în regim WLTP.
  • un eco-tichet de 45.000 de lei pentru achiziția unei mașini 100% electrice.

Un aspect esențial de reținut este faptul că programele Rabla Clasic și Rabla Plus pot fi accesate împreună. De exemplu:

  • la achiziția unei mașini 100% electrice și casarea unui autoturism vechi, suma totală de care cumpărătorul poate beneficia este de 51.500 de lei.
  • La achiziția unei mașini cu tehnologie Plug-In Hibrid și casarea unui autoturism vechi, suma totală de care clientul poate beneficia este de 26.500 de lei.

În aceste condiții, un model ŠKODA CITIGOe iV poate fi achiziționat la un preț extrem de avantajos. Așadar, pentru aproximativ 10.000 de Euro vă puteți bucura de beneficiile unui motor electric, de costuri reduse și 0 emisii.

Bugetul pentru Rabla Plus a fost mărit cu 45%, ajungând anul acesta la 140 de milioane de lei, echivalentul aproximativ pentru 3.000 de autoturisme electrice sau peste 6.000 de autovehicule plug-in hibrid. În ediția de anul acesta a programului Rabla Plus, una dintre condițiile nou impuse este interzicerea vânzării autoturismului electric achiziționat prin program pentru o perioadă de minim un an de la cumpărare, iar în ceea ce privește subvenția de la stat pentru achiziția unei mașini electrice sau plug-in hibrid, condiția este ca aceasta să nu depășească 50% din prețul de listă al mașinii.